Teatru de Papusi

O lume de poveste!

Mă numesc Mariana Sinca , mai exact , doamna de la teatru de  păpuși . Sunt profesoară la Clubul Copiilor Sector 6 de peste 20 de ani și sincer,nu știu când au trecut anii.

Totul a început în toamna anului 1993 când , împreună cu o colegă de liceu, am venit la Club. Aveam emoții atât de mari încât îmi simțeam tâmplele cum vibrează la fiecare respirație. M-am înscris la trei cercuri : canto , teatru și teatru de păpuși.  Doamna de la cercul de teatru de păpuși este atât de devotată meseriei încât până și astăzi ținem legătura.  Îmi  amintesc cu drag cum,alături  de doamna Ștefănescu Sanda , am avut primul spectacol și cum am fost în prima mea tabără. 

Apoi m-am decis să urmez UNATC. Odată luată licența, cu o medie destul de bună , m-am întrebat cum pot aplica tot ceea ce am învățat. M-am întrebat ce anume m-a determinat să urmez această facultate.Și brusc am înțeles. Mi-am luat aceeași emoție în tâmple și am bătut la aceeași ușă-Clubul Copiilor Sector 6. Nici nu îndrăzneam să trec pragul secretariatului. Înăuntru erau două doamne:Dna Stoica Luminița, directoarea clubului și o doamnă extrem de sigură pe dumneaei - doamna secretară -Mariana Bisa  . Sincer , avea și de ce să fie sigură pentru știa exact ce-i trebuie clubului , o doamnă cu mâna de fier  și cu inima de zahăr .

Iar frumoasa  mea profesoară de teatru - Marilena Rădulescu mi-a devenit colegă de catedră. Au fost necesari câțiva ani ca să-i pot spune pe nume. Pentru mine rămăsese doamna  mea profesoară.

Teoria era total diferită de practică așa că am învățat alături de copii cum să fiu un profesor deschis. Am învățat să le ascult problemele și să găsim soluții împreună .

Am colaborat cu Organizația Salvați Copiii , cu copii cu deficiențe de auz , cu probleme de integrare în colectivitate. A fi un bun pedagog implică o continuă cunoaștere psihologică a elevului ,factorii de influență, stările emoționale dar și situația familială.  Astfel reușim să modelăm o nouă generație . O generație optimistă ,cu obiective clare.

Încrederea în forțele proprii a fost susținută de reușitele lor pe scenele teatrelor, în televiziune , în studiourile radio , prin publicații, prin dezvoltarea spiritului de echipă.

Trebuie să recunosc faptul că nu reușeam ca  profesor dacă nu o aveam lângă mine pe buna mea prietenă-Iuliana Oprea. Ori de câte ori simțeam că sunt într-odilemă îi băteam la ușă , iar ea, deși ocupată , mă asculta și mă sfătuia. Acum este la fel , îi bat la ușă iar ea mă primește la fel , fără să simt nici măcar o secundă că ,  între timp , mi-a devenit directoare.

După 20 de ani pot spune , cu maximă convingere, că putem lăsa o amprentă frumoasă în poveștile copilăriei lor. Cândva vor  povești frânturi din viața lor de copil iar noi vom fi cuibăriți cuminți și  zâmbitori în sufletul lor .